Mircea Sandu ar fi vrut ca Steaua-Rapid să fie întrerupt:** „Oficialii și comisiile au tratat incidentele cu lejeritate!” Reacția șefului FRF

Mircea Sandu ar fi vrut ca Steaua-Rapid să fie întrerupt:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele FRF, Mircea Sandu, susține, într-un comunicat de presă postat, joi, pe site-ul oficial al federației, că membrii Comisiei de Disciplină a LPF și observatorii au tratat cu „o lejeritate nepermisă” manifestările de rasism și xenofobie de la partida SteauaRapid.

El susține că observatorii meciurilor la care se produc manifestări cu caracter discriminatoriu trebuie să întrerupă partida pentru 10 minute și apoi să decidă oprirea definitivă în cazul în care comportamentul rasist/xenofob al suporterilor se repetă.

„Din păcate, nu același lucru s-a întâmplat în cazul oficialilor și comisiilor ligii care au tratat aceste incidente cu o lejeritate nepermisă, ignorând dispoziții regulamentare imperative, aplicabile în această situație. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.60.10 lit.a, b și c din Regulamentul de organizare a activității fotbalistice, oficialii jocurilor ar fi trebuit să dispună, în ordine: oprirea jocului, suspendarea jocului pentru 10 minute și, după caz (la a treia repetare a comportamentului rasist/xenofob), oprirea definitivă a jocului, fiind obligați să consemneze aceste fapte în rapoartele lor. Apoi, ca urmare a sesizării instanței disciplinare, ar fi trebuit aplicate sancțiunile prevăzute de art.54 din Regulamentul disciplinar. Mai grav este faptul că oficiali ai unor cluburi, unii extrem de vizibili în media, au făcut declarații și au avut comportări care aduc atingere gravă regulamentelor FRF și legilor în vigoare”, afirmă Mircea Sandu.

Oficialul FRF se arată îngrijorat de escaladarea rasismului și xenofobiei la meciurile din Liga I, și consideră că incidentele de la Steaua – Rapid și Dinamo – CFR Cluj au o „gravitate deosebită”. „Federația Română de Fotbal este profund îngrijorată de escaladarea rasismului și xenofobiei în timpul meciurilor de fotbal. Manifestările rasiste și xenofobe de la meciurile Dinamo – CFR Cluj și Steaua – Rapid, reflectate pe larg în mass-media, au avut o gravitate deosebită și au determinat reacția puternică a unor instituții și organizații”, se menționează în comunicatul semnat de Mircea Sandu.

FRF cere LPF și cluburilor afiliate să respecte prevederile din Statut referitoare la discriminarea rasială. „Față de toate acestea, FRF atrage atenția tuturor cluburilor de fotbal afiliate precum și Ligii Profesioniste de Fotbal că au obligația respectării cu strictețe a dispozițiilor arătate mai sus, precum și a prevederilor imperative ale art.9 din Statutul FRF – Neutralitate și non-discriminare, repetarea unor astfel de abateri urmând a conduce la aplicarea unor sancțiuni disciplinare și statutare extrem de severe. FRF dorește să-și reitereze poziția fermă cu privire la combaterea oricăror manifestări de violență, rasism și xenofobie cu ocazia meciurilor de fotbal, în concordanță cu legislația națională în vigoare și cu reglementările UEFA în materie. În acest sens, FRF colaborează sistematic cu organizații de profil pentru desfășurarea de campanii privind prevenirea și combaterea violenței, rasismului și xenofobiei”, susține Mircea Sandu.

În comunicat, președintele FRF îi invită pe toți cei implicați în organizarea și desfășurarea meciurilor de fotbal, jucători, oficiali ai cluburilor, spectatori și reprezentanți mass-media să se unească în a adopta o atitudine activă și fermă de combatere a violenței, rasismului și xenofobiei la meciurile de fotbal sau la manifestarile în legătură cu fotbalul, toți aceștia trebuind să aibă conștiința faptului că un astfel de comportament reprezintă un pericol extrem pentru coeziunea socială.

Clubul Steaua a primit, marți, o penalitate financiară de 20.000 de lei și din partea Comisiei de Disciplină a LPF, în urma incidentelor de la partida cu Rapid.

De asemenea, Jandarmeria a amendat clubul Steaua cu 40.000 de lei, din totalul de 127.000 de lei, pentru nerespectarea alin. 1 lit. e, din Legea 4/2008, care prevede obligația „să nu permită folosirea sistemelor de comunicare cu publicul pentru incitarea spectatorilor la violență, la producerea de distrugeri sau la denigrarea imaginii participanților la competițiile sau jocurile sportive”.

Totodată, pentru nerespectarea alin. 1 lit. r , care prevede obligația unui club de a interzice „afișarea în arena sportivă a simbolurilor, sloganurilor ori textelor cu conținut obscen sau care incită la denigrarea țării, la xenofobie, la ură națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență, indiferent pe ce suport ar fi inscripționat”, Jandarmeria a amendat Steaua cu 35.000 de lei.

Jurnalistul Gabriel Safta a demisionat miercuri, după ce împreună cu câțiva jucători și cu managerul Mihai Stoica au scandat, la finalul derbiului cu Rapid, de la microfonul stației de amplicare a Arenei Naționale împreună cu galeria „roș-albastră”. Unele dintre scandări, inițiate de oficialii steliști și continuate de membrii galeriei, aveau un conținut rasist.

Fanii steliști au afișat la meciul cu Rapid următoarele bannere: „Aripi negre colorate în peluze adunate”, „Tricouri noi, să fiți băieți, astăzi purtați… Dar oare după meci, câți dintre voi le și spălați”, „1923 cea mai tare frecvență pentru «ultrașii» fără potență”, „www.fcrd.rom”, „Nu răgușiți și nu vă agitați / mâine după fier vechi tre’ să strigați”, „Avem deasupra noastră dovada că poliția franceză își face treaba”, ultimul în contextul în care galeria Stelei se află la peluza sud, iar în zona de deasupra sunt suporterii Rapidului.

Liga Suporterilor Rapidiști (LSR) a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în legătură cu manifestările cu caracter rasist care au avut loc, luni, la derbiul cu Steaua, fiind vizați în special managerul stelist Mihai Stoica și crainicul Arenei Naționale, Gabriel Safta.

Echipa Steaua București a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formația Rapid, în derbiul etapei a IX-a a Ligii I disputat pe Arena Națională.
Mediafax

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Unde a fost surprins Florin Piersic Jr. în timp ce marele actor se află la mănăstire și e de nerecunoscut  😮
Unde a fost surprins Florin Piersic Jr. în timp ce marele actor se află la mănăstire și e de nerecunoscut…
Scoțienii au dat verdictul în privința lui Ianis Hagi, după ce a fost ”înger și demon” pentru Rangers
Scoțienii au dat verdictul în privința lui Ianis Hagi, după ce a fost ”înger și demon” pentru Rangers
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
Englezii anunță: Radu Drăgușin, pe lista de transferuri! „Patronul va cere să fie vândut”
Englezii anunță: Radu Drăgușin, pe lista de transferuri! „Patronul va cere să fie vândut”
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
BREAKING | Andrei Ivan a plecat de la Universitatea Craiova şi va câştiga un salariu uriaş. Cu ce echipă s-a înţeles
BREAKING | Andrei Ivan a plecat de la Universitatea Craiova şi va câştiga un salariu uriaş. Cu ce echipă s-a…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Lovitura grea pentru "Beleaua" Corduneanu. Cel mai temut interlop şi-a găsit naşul mai ceva ca Al Capone
Lovitura grea pentru "Beleaua" Corduneanu. Cel mai temut interlop şi-a găsit naşul mai ceva ca Al Capone
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Reacţia unei turiste din R. Moldova, ajunsă pe pârtia de schi de la Vatra Dornei:
Reacţia unei turiste din R. Moldova, ajunsă pe pârtia de schi de la Vatra Dornei: "Avem emoţii!"
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Nu poţi da greş Fiica lui Ion Ţiriac, imagini de vis din vacanţă! Fotografiile pe care le-a apreciat şi Simona Halep
Nu poţi da greş Fiica lui Ion Ţiriac, imagini de vis din vacanţă! Fotografiile pe care le-a apreciat şi Simona…
Daniel Tomșa, un tânăr de doar 23 de ani, a fost ucis în Ajunul Bobotezei 😢
Daniel Tomșa, un tânăr de doar 23 de ani, a fost ucis în Ajunul Bobotezei 😢
Călin Georgescu, interzis la alegerile prezidențiale?! Decizia care aruncă în aer toată România
Călin Georgescu, interzis la alegerile prezidențiale?! Decizia care aruncă în aer toată România
Ultimele cuvinte ale băiatului înjunghiat în fața mănăstirii din Ieud. Daniel avea doar 23 de ani și era frizer
Ultimele cuvinte ale băiatului înjunghiat în fața mănăstirii din Ieud. Daniel avea doar 23 de ani și era frizer
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Cinci jucători români luptă pentru calificarea pe tabloul principal la Australian Open
Cinci jucători români luptă pentru calificarea pe tabloul principal la Australian Open
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
×